My Own Revolution: Day 3 (The people that we create).

De fiecare data cand intalnim o persoana noua ne facem o prima impresie despre ea in primele secunde. Aceasta prima impresie se concretizeaza in incardrarea acestei persoane intr-o anumita categorie, apelam la stereotipuri si folosim euristici pentru a face acest lucru. Acest proces este aproape automat si inconstient. Da, nu e just, dar ne ajuta sa ne conservam resursele si sa facem economie cognitiva. Cu toate acestea, ii atirbuim acelei persoane caracteristicile categoriei in care se afla, fara a a sti prea multe alte lucruri despre ea. Pe masura ce aflam mai multe informatii sau purtam mai multe discutii cu persoana in cauza, adaugam tot mai multe detalii si imaginea creata care devine tot mai bine conturata. Multe dintre aceste elemente adaugate sunt preluate de la ceilalti, din imaginea pe care acestia o au despre persoana repespectiva, sau pur si simplu ne folosim de informatiile care ne sunt la indemana, fara sa verificam veridicitatea lor si fara sa le analizam intr-un mod obiectiv si acurat. Impresia initiala este foarte greu de schimbat intrucat noi cotam in mintea noastra informatiile pe care le primim ca fiind adevarate si doar apoi, daca avem resurse si timp, verificam acuratetea acestora. Cam acesta este mecanismul care cred eu ca are loc de fiecare data cand intram in contact cu o perosoana necunoscuta.

Daca aceasta persoana prezinta pentru noi un interes aparte sau daca ajungem sa interactionam cu ea din ce in ce mai des, vom ajunge sa completam imaginea formata cu si mai multe lucruri. Totusi, raman foarte multe spatii libere, lucruri necunoscute sau informatii pe care noi le consideram necesare pentru a putea interactiona cu celalalta persoana. Pentru a da iluzia unui sentiment de coerenta si pentru a putea opera cu imaginea formata despre celalalt, mintea noastra incepe sa umple spatiile libere cu perceptii subiective, cu ceea ce ea vrea sa creada despre celalalt, sau chair sa ii atribuie calitati inexistente pe care ar vrea sa le vada in cealalta persoana. O perioada totul se potriveste perfect. Asa functioneaza (cred eu) si the honeymoon phase din toate relatiile. Chiar daca mai apar discrepante intre calitatile pe care celelalt le are si cele pe care noi i le atribuim, mintea noastra va increca sa rezolve aceasta disonanta cognitiva prin diferite mecanisme. Insa, pe masura ce cealalata persoana va mainifesta un patern comportamental, afectiv sau de gandire care este opus sau puternic disonant cu imaginea creata, mintea noastra incepe sa realizeze ca aceste discrenpante sunt persistente si ca perceptia despre celalalt nu mai este una acurata. Cu cat mintea noastra este mai iscusita in a adauga detalii care sunt foarte indepartate de realitate, cu atat dezamagirea nostra va fi mai mare cand vom vedea ca o anumita persoana nu este asa cum am crezut noi initial. In continuare, mintea noastra are mai multe optiuni de abordare a situatiei, dar ma voi opri aici. Nu pot sa nu ma gandesc la persoanele a caror imagine le-a constriut-o minte mea si care a ajuns apoi sa contrazica partial sau in mare masura cu realitatea. Si la asta ma gandesc in continuare...